Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 09:17

Valea Danului a primit 2 miliarde lei vechi pentru repararea unui drum

Vă informam cu câtva timp în urmă despre o alunecare de teren survenită pe Drumul Cîrstoaie, la Verneşti, care a distrus un drum şi 14 familii din zonă au rămas izolate. "Era vorba despre 28 suflete care nu puteau fi lăsate de izbelişte. Am intervenit în limita competenţelor legale, am anunţat autorităţile abilitate despre situaţia din teren şi în urma documentaţiei întocmite după vizita la faţa locului a reprezentanţilor forurilor judeţene, am obţinut de la Consiliul Judeţean, din fondurile pentru Calamităţi, suma de 2 miliarde lei vechi pentru finanţarea procedurilor de achiziţie în vederea rezolvării definitive a acestei probleme. Asta deoarece, după cum am mai spus, am beneficiat de bunăvoinţa unor riverani şi am creat o cale alternativă pe terenurile acestora, pentru a nu lăsa izolate cele 14 familii", ne-a declarat primarul Vasile Preda. Dumnealui aşteaptă ca după rectificarea bugetului judeţean din 28 iulie, comuna Valea Danului să mai primească încă 1,8 miliarde lei vechi pentru amenajarea pe verticală de la şcoala gimnazială din centru. "Practic, astfel s-ar încheia întreg programul de reabilitare şi modernizare a unităţii", a concluzionat Vasile Preda, care a precizat că activitatea administraţiei publice locale s-a eficientizat după alegerile parţiale din 11 iunie. "Acum lucrurile s-au aşezat, am format o echipă bună cu viceprimarul Marian Enescu şi ne-am împărţit sarcinile, ceea ce a dus la creşterea randamentului, căci beneficiem şi de sprijinul specialiştilor din primărie".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.