Se modifică regulile rutiere!

Guvernul a publicat un proiect de modificare a Codului Rutier, mai exact a unor dispoziţii din OUG 195/2002. Printre principalele modificări aduse regulilor la circulaţia pe drumurile publice se regăseşte şi aceea că permisul de conducere poate fi anulat chiar şi atunci când şoferul care a provocat un deces sau vătămare corporală primeşte drept pedeapsă amendă, nu doar dacă este condamnat la închioare. Prin noua formă a OUG 195/2002 se stabileşte drept condiţie de anulare a permisului de conducere situaţia următoare: “titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa închisorii sau amenzii ori când instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie”.

 Forma actuală, aflată acum în vigoare, prevede că “titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie”.

O altă modificare pe care guvernanţii vor să o aducă regulilor rutiere este aceea că posesorii unui permis de categorie B vor putea să conducă pe drumurile publice, tractoare cu masa maximă de 3,5 tone. De asemenea, se clarifică regimul cetăţenilor străini care locuiesc de cel puţin şase luni în România şi care pot solicita obţinerea unui permis de conducere.

 

 

 

Pin It