Târgul Meşterilor Populari se ţine la Liceul Forestier

40 de artişti vestiţi din toate regiunile ţării vin la Curtea de Argeş la cea de-a 16-a ediţie a "Târgului Meşterilor Populari". În perioada 12-15 august, în parcarea Liceului Forestier veţi putea degusta preparate culinare specifice Munteniei, Transilvaniei şi Moldovei. Totodată, puteţi achiziţiona sau admira goblenuri, oale din lut, covoare de Horezu şi costume populare. "Târgul Meşterilor Populari nu s-a mai organizat în faţa Liceului Agricol, pentru a nu crea concurenţă şi pentru a nu ocupa locurile celor care vând produse tot anul, având locurile închiriate", a declarat Nicolae Lazar, unul dintre organizatorii evenimentului. Această decizie luată de primărie şi de reprezentanţi ai Arhiepiscopiei dă posibilitatea iubitorilor de autenticitate să găsească produse realizate de meşteri populari într-un singur loc. "Ar fi normal să acordăm atenţie şi respect organizării unui asemenea eveniment cultural, tot aşa cum se acordă în toată ţara, chiar dacă nu aduce beneficii financiare mari. A devenit deja un eveniment tradiţional, la care vor să participe mulţi meşteri populari din ţară", a mai adăugat profesorul Nicolae Lazăr. 

Meseriaşii vin din localităţi precum Curtea de Argeş, Piteşti, Câmpulung, Mioveni, Coşeşti, Rm. Vâlcea, Horezu, Baia Mare, Oradea, Galaţi, Craiova, Târgovişte sau Corund (Bihor). 

Evenimentul este organizat de Asociaţia de Turism şi Ecologie Călţun, Primărie şi Centrul de Cultură şi Arte "George Topârceanu".

 

 

Pin It