Asaltul emigranţilor

În luna august, agenţiile imobiliare, cabinetele stomatologice şi Evidenţa Populaţiei abia fac faţă cererilor argeşenilor care muncesc în străinătate

În lunile de vară, argeşenii plecaţi la muncă în străinătate se întorc acasă să-şi revadă familiile, dar şi să-şi rezolve problemele de sănătate. În special pe cele de natură stomatologică, deoarece în ţările unde au emigrat nu au acces la tratamente de calitate la preţuri convenabile. De exemplu, preţul unei lucrări făcute de un medic din ţară este de cel puţin 4 ori mai ieftin decât aceeaşi lucrare făcută în Italia sau Spania şi de cel puţin 6 ori mai mică decât una din Anglia sau Germania. 

Şi străinii vor să se trateze în România!

”În luna august numărul de pacienți creşte cu aproximativ 50% faţă de normal, dar se modifică şi genul de manopere cerute de pacienţi”, a declarat Cristian Marin, medic stomatolog la Med Clinic.

”Argeşenii care se întorc din străinătate vor să-şi rezolve toate problemele stomatologice în cel mai scurt timp, astfel şi volumul de activitate se dublează. În România se oferă servicii medicale de calitate la preţuri mici, aspecte apreciate de cei care au plecat în alte ţări. Însă, în ultimul timp au început să vină să se trateze în România şi străinii, mai ales că serviciile pe care le primesc le sunt decontate”, a mai precizat medicul stomatolog.

Programări pentru cumpărarea unei locuințe!

Schimbări în lunile de vară se observă şi pe piața imobiliară. Puterea de cumpărare creşte, iar cei care sunt plecaţi în străinătate îşi fac şi programări înainte de sosirea în oraş, pentru cumpărarea unui imobil. 

”Sunt şi persoane din alte localități care, după un timp în care au lucrat în alte ţări doresc să-şi cumpere locuinţe în Curtea de Argeş”, a declarat Valentina Ştefan, agent imobiliar la Agenţia imobiliară Argeş Expres. 

”Procentul de cumpărare şi de închiriere a imobilelor municipiul nostru  creşte în această perioadă odată cu sosirea din străinătate a argeşenilor care au emigrat, dar şi pentru că în lunile de vară vin mai mulţi turişti în oraş”, a mai precizat Valentina Ştefan. 

1.200 cereri pentru eliberare buletine!

Dacă în timpul anului se depun aproximativ 800 cereri pentru eliberarea  cărţilor de identitate, în luna august s-a ajuns la peste 1.200. Argeşenii au solicitat şi eliberarea de cărţi electronice de identitate, dar potrivit informaţiilor furnizate de Melania Zarioiu, şeful SPCLEP, deocamdată la noi nu se emit astfel de documente. Numărul cererilor pentru eliberarea actelor de identitate a crescut simţitor în lunile de vară, cu peste 400, a concluzionat aceasta.

 

 

 

Pin It