"Reuniunea tinerilor voluntari din Argeş"
La finalul săptămânii trecute, 20 tineri au participat la proiectul "Reuniunea tinerilor voluntari din judeţul Argeş", organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Argeş. Principalul obiectiv al proiectului a fost încurajarea implicării tinerilor voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale de tineret din judeţul Argeş în activităţi specifice de voluntariat. S-a mai urmărit familiarizarea acestora cu metodele de educaţie nonformală şi parcurgerea unui training pe teme de comunicare. Participanţii, voluntari ai Asociaţiei TEAM Mioveni, AIV FOR Mioveni, "Bucuria Nădejdii", Grupul pentru Educaţie şi Ecologie Argeş, Asociaţiei de Tineret Mioveni, Asociaţiei pentru Turism şi Ecologie Călţun - Club UNESCO, alături de cei doi traineri de la AIESEC Piteşti, au avut ocazia să experimenteze în Centrul de agrement Corbeni numeroase jocuri nonformale, de cunoaştere, de team-building, energizare. Activităţile au mai constat în dezbateri pe tema importanţei implicării tinerilor în activităţi de voluntariat şi a avantajelor care decurg din realizarea parteneriatelor pentru a fi dezvoltate pe viitor noi şi variate acţiuni ale tinerilor. "Consider că ar trebui atraşi şi implicaţi cât mai mulţi tineri în proiectele/activităţile de voluntariat, deoarece acestea îi ajută să închege relaţii, să cunoască oameni noi, din diferite colţuri ale ţării sau lumii cu care vor colabora şi în alte domenii, să se dezvolte şi să îşi evidenţeze calităţile pe care le au deja", a declarat Simona Bocanu, consilier în cadrul DJST Argeş şi coordonator al proiectului.
