Vom avea parc fotovoltaic

Se aşteaptă licitaţia

În următorii ani, datorită unui proiect cu finanţare europeană, municipiului nostru va putea beneficia de energie electrică provenită de la panourile fotovoltaice. Acesta a fost depus în anul 2010 şi în prezent a parcurs toate etapele necesare demarării lucrărilor. Energia care va fi produsă astfel va acoperi în proporţie de 80% iluminatul public şi, în acelaşi timp, va asigura 47% din consumul energiei electrice de la instituţiile publice din municipiul Curtea de Argeş. Practic, prin implementarea proiectului se va face o economie însemnată la bugetul local. "Am semnat actul adiţional şi în prezent suntem în procedurile de licitaţie. Lucrăm la caietul de sarcini şi la fişele de achiziţii", a precizat primarul Nicolae Diaconu, care a adăugat: "Sper ca în această lună să finalizăm partea de achiziţii, după care urmează să avem două licitaţii pe SEAP. Prima se referă la valoarea lucrărilor C+M, iar cea de a doua, la lucrările de racordare la sistemul energetic naţional. Acestea sunt două lucrări mari, care necesită o perioadă mult mai mare de aşteptare după postarea pe SEAP".

Parcul fotovoltaic va fi amplasat pe izlazul din zona Capu Dealului, iar valoarea proiectului a fost estimată la 3 milioane euro, la care se adaugă contribuţia locală de 2%. Proiectele demarate pe axa de finanţare 2007-2013 trebuie finalizate până la data de 31 decembrie 2015. "Managementul de proiect va cuprinde şi o parte de consultanţă pe achiziţii, astfel încât să limităm cât mai mult posibilitatea unor eventuale contestaţii şi să ne putem încadra în termenele stabilite", a explicat primarul Diaconu.

 

 

 

Pin It