Invazie de melci

Argeșenii au o nouă ocupaţie de sezon: stârpitul melcilor din grădină. Oamenii îşi petrec zilnic ore întregi culegând melcii fără cochilie, limacşii, care le-au invadat culturile. Din cauza ploilor, aceştia s-au înmulțit foarte mult și au pus stăpânire pe culturile de legume. Localnicii spun că sunt terorizați și că nu știu cum să mai scape de dăunători. „Au mâncat tot răsadul de varză, roșiile și ardeiul. Nici căpșuni n-am apucat să mâncăm anul ăsta din cauza melcilor. Acum au început să-mi atace florile. Nu mai știu ce să fac, în fiecare dimineață stau câte două ore în grădină să-i adun”, povestea concitadina Elena Dumitru. Argeșenii spun că sunt depășiți de situație și oricât ar încerca să stăpânească apariția dăunătorilor, melcii fără cochilie se înmulțesc peste măsură. ”De când mă știu cultivăm legume, însă atâția melci n-am văzut vreodată. Nu-mi aduc aminte de un alt an în care să fi fost invazie de melci în zona noastră. Ne-au făcut prăpăd în grădină, nu mai avem nimic”, spunea Filofteia Coman. Invazia dăunătorilor s-a extins cu repeziciune pe multe suprafeţe agricole, lăsându-i neputincioşi pe bieţii gospodari, care se şi văd cu cămările goale la iarnă.

Singurul mod de luptă este culegerea lor înainte de răsăritul soarelui, până nu apucă să se ascundă. O altă soluție eficientă de combatere este sarea de bucătărie ori recipiente umplute cu bere puse printre culturi, pentru a ademeni limacşii şi a-i extermina.

 

 

 

Pin It