Economisiți timp și bani abonându-vă la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!
Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.

CE alocă 123 milioane euro pentru cercetări urgente legate de variantele noului coronavirus

 

Comisia Europeană (CE) a anunţat că mobilizează 123 milioane euro din noul program de cercetare şi inovare Orizont Europa pentru studii urgente privind variante ale noului coronavirus. "Această primă finanţare de urgenţă în cadrul programului Orizont Europa se adaugă la o serie de acţiuni de cercetare şi inovare finanţate de UE pentru combaterea noului coronavirus şi contribuie la acţiunile generale ale Comisiei vizând prevenirea şi atenuarea impactului variantelor noului coronavirus, precum şi răspunsul la acestea, în conformitate cu noul plan european de pregătire pentru bioapărare denumit Incubatorul HERA", a transmis entitatea. CE a lansat noi cereri care completează acţiunile precedente de creare a unor tratamente şi vaccinuri prin organizarea şi desfăşurarea unor trialuri clinice pentru a înregistra progrese în ceea ce priveşte crearea unor tratamente şi vaccinuri promiţătoare împotriva SARS-CoV-2/COVID-19. Ele vor sprijini crearea unor cohorte şi reţele vaste vizând COVID-19, dincolo de graniţele Europei, realizând legături cu iniţiativele europene, precum şi consolidarea infrastructurilor necesare pentru schimbul de date, expertiză, resurse de cercetare şi servicii de specialitate pentru cercetători şi organizaţiile de cercetare.

Potrivit datelor Executivului comunitar, se preconizează că proiectele finanţate vor stabili cohorte noi sau se vor baza pe cele existente de dimensiuni mari, multicentrice şi regionale sau multinaţionale, inclusiv dincolo de frontierele Europei, care ar trebui să avanseze rapid cunoştinţele cu privire la SARS-CoV-2 şi la variantele lui emergente. În plus, se crede că acestea vor dezvolta în continuare mijloace terapeutice sau vaccinuri promiţătoare împotriva SARS-CoV-2/COVID-19, dezvoltarea preclinică fiind deja finalizată şi vor sprijini, de asemenea, infrastructurile de cercetare pentru a accelera schimbul de date şi vor oferi sprijin şi expertiză rapidă în domeniul cercetării pentru a face faţă variantelor noului coronavirus şi pentru a fi pregătiţi pentru epidemii viitoare. Se prevede, totodată, o colaborare a consorţiilor de succes cu alte iniţiative şi proiecte relevante la nivel naţional, regional şi internaţional pentru a maximiza sinergiile şi complementaritatea şi pentru a evita redundanţa eforturilor de cercetare. Aceste cereri în regim de urgenţă vor aborda ameninţările pe termen scurt şi mediu şi vor asigura, în acelaşi timp, pregătirea pentru viitor. Ele vor contribui la instituirea Autorităţii europene pentru pregătire şi răspuns în caz de urgenţă sanitară (HERA), care va permite UE să anticipeze şi să abordeze mai bine viitoarele pandemii. Cererile vor fi deschise pentru trimiterea de documente la 13 aprilie, iar termenul de transmitere a acestora este 6 mai 2021. Noile soluţii trebuie să fie disponibile şi accesibile financiar tuturor, în conformitate cu principiile Răspunsului mondial la coronavirus.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
 
Pin It

     Ți-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!