Avize medicale la începutul anului şcolar: situaţiile în care acestea sunt necesare şi cine trebuie să le prezinte

La începerea anului şcolar sunt necesare cinci avize medicale, dar nu pentru toţi elevii, ci în funcţie de situaţia fiecăruia. Într-un document transmis de Ministerul Sănătăţii către Direcţiile de Sănătate Publică se arată condiţiile în care acestea sunt necesare. Primul are în vedere recomandarea medicală în cazul copiilor cu boli cronice. Elevii/preşcolarii care fac parte din grupe de risc (boli respiratorii cronice severe, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune/autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilităţi, tratament imunosupresiv) se vor prezenta la şcoală cu avizul şi cu recomandările specifice ale medicului curant, precum şi cu acordul scris al părinţilor. Pentru aceştia, reprezentanţii unităţilor de învăţământ vor identifica, după caz, soluţii pentru asigurarea procesului educaţional la distanţă sau în condiţii de siguranţă sporite. La solicitarea părinţilor, medicul curant sau, după caz, medicul de familie va emite după consultul pacientului o recomandare care să precizeze situaţia medicală a copilului şi în cazul în care se impune indicaţia de a nu participa fizic la şcoală sau alte recomandări specifice.

A doua adeverinţă este cea de boli cronice în cazul aparţinătorilor. Copiii care locuiesc în aceeaşi locuinţă cu o persoană care face parte dintr-un grup de risc se pot reîntoarce la instituţia de învăţământ. Pot exista anumite cazuri în care, după o evaluare concretă şi individuală a gradului de boală al persoanei respective şi a riscului de contaminare cu SARS-CoV-2 pe care copilul îl poate aduce acasă, se va recomanda de către medicul curant, cu acordul familiei, ca acel copil să nu se prezinte fizic la şcoală. Pentru cei ce nu pot reveni la şcoală, reprezentanţii unităţilor de învăţământ vor identifica soluţii pentru asigurarea procesului educaţional la distanţă. În aceste situaţii, la solicitarea părinţilor, medicul curant sau, după caz, medicul de familie va emite o adeverinţă care să descrie situaţia în care se regăseşte copilul şi recomandarea de a nu participa fizic la şcoală sau alte recomandări specifice.

Cea de-a treia adeverinţă - Avizul epidemiologic - va fi eliberată de medicul de familie/medicul curant pe parcursul anului şcolar, în situaţia în care copilul absentează din motive medicale pentru o perioadă de mai mult de 3 zile. Avizul epidemiologic se eliberează în următoarele circumstanţe: după o perioadă de absenţă din colectivitate de cel puţin 3 zile consecutive; la plecarea în tabere, vizite de studiu etc. Mai departe, vorbim despre adeverinţa de intrare în colectivitate, care face parte din dosarul de înscriere al elevului în ciclul de învăţământ (grădiniţă, primul an de şcoală, liceu - n.r.). Se presupune că aceste adeverinţe au fost emise la momentul înscrierii. Astfel, NU a mai fost necesară eliberarea unei alte adeverinţe pentru prima zi de şcoală. În cazul în care la dosarul de înscriere nu există această adeverinţă, medicul de familie o va elibera în urma consultului spre a completa dosarul în prima lună de şcoală. În fine, încheiem cu adeverinţa pentru educaţie fizică, pe care elevul o va prezenta pe parcursul primei luni de şcoală.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

Pin It