Revedere emoţionantă (59 de ani de la terminarea liceului)

"Să aştepţi oricât. Să aştepţi orice. Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent". (Octavian Paler)

Iulie 1960. Ultimul sunet de clopoţel al promoţiei Şcolii Medii Mixte nr. 2 din Piteşti (azi, Liceul "Zinca Golescu"), într-o zi toridă a lui Cuptor. Prima promoţie cu unsprezece clase, împărţite, în funcţie de materiile studiate, în "uman" şi "real". Fericire atunci, bucuria terminării unui ciclu al vieţii, distracţie, banchete, flori, râsete, lacrimi, îmbrăţişări, cu speranţa că drumul vieţii va fi împodobit de realizări. Ne-am dezbrăcat, pentru ultima oară, uniforma şcolară bleumarin, cu matricolă şi şapcă, pe care puteai vedea, de la o poştă, inscripţia S.M.M. nr. 2.
Lacrimile despărţirii de colegi, profesori, pedagogi nu conteneau. Sobrietatea din timpul anilor de studiu a adevăraţilor dascăli s-a transformat acum în sensibilitate şi apropiere sufletească. Dascăli adevăraţi, directorul, prof. Stănescu, directorul adjunct, doamna profesoară Petrescu, doamna profesoară Morţun, profesorii Ciulianu, Staicu, Truşă, Emanoil Popescu, domnul Florin Anghel, "profu’ de franceză", domnul profesor Dobre la Geografie, domnul profesor Peligrad la Matematică, numai amintindu-le numele şi te ridici în picioare cu respect, dar păstrându-le momente emoţionante de reculegere.
Ce promoţie, ce elevi, ce educaţie, ce disciplină, ce respect, ce seriozitate în tot ce făceam. Şi, mai ales, ce dascăli, în faţa cărora ridicai şapca când îi zăreai de la distanţă! Ce "carte" se făcea, ce ore de Limba română (literatură), sub bagheta "magicianului" Gheorghe Spinei care, deseori, depăşea programa şcolară, predându-ne scriitori interzişi pe vremea aceea (cum ar fi Octavian Goga sau Lucian Blaga), pomenindu-ne de Vasile Militaru şi de Radu Gyr, fără să aibă teamă de cineva.
Iulie 2019. Au trecut 59 ani, aproape 6 decenii de la ultimul sunet de clopoţel. Bunul organizator ing. Ion Georgescu, împreună cu economistul Gheorghe Nicu, au iniţiat şi au reuşit, cu prisosinţă, organizarea revederii promoţiei '60, undeva, la poalele Făgăraşilor, în satul-erou Nucşoara (la Pensiunea "Carpatica") unde, timp de trei zile, douăzeci de foşti colegi de liceu, azi pensionari, s-au simţit bine, s-au simţit iar tineri liceeni, aducându-şi aminte bucuriile, frumuseţea, realizările şi chiar nerealizările acelor ani când toate grijile erau lăsate în seama părinţilor.
Emoţionantă revedere. Părul alb, mersul încet, mişcările veşnic controlate, toate acestea nu au putut împiedica prinderea în sârbele şi horele cântate de orchestra Floroiu (ţambal, vioară, acordeon, chitară). Aşa că am bătut pingelele ca la douăzeci de ani pe pardoseala din mozaic a spaţioasei şi modernei săli de mese a pensiunii.
Aşa a vrut omul de afaceri, trăitor "în fruncea ţării" (adică în Banat, la Caransebeş), colegul nostru Gică Burnei, care a adus lăutari adevăraţi, cunoscători ai romanţelor, cântecelor de petrecere şi ai şlagărelor anilor noştri de liceu, azi de mult uitate. Orchestra a fost plătită de către Gică, o personalitate a zonei unde locuieşte acum. "Acum doi ani, spune organizatorul Ion Georgescu, Gică a plătit totul, cazare, masă, transport, croaziera pe Dunăre, până la Porţile de Fier. Anul viitor doreşte să ne revedem la Sinaia".
Ce Om, ce suflet, ce înţelept, câtă sensibilitate, în cuvinte şi-n suflet! În general, oamenii de afaceri sunt aspri, duri, lipsiţi de generozitate. Gică este generos, prietenos. Înainte de plecare, s-a ridicat în picioare, cu lacrimi de bucurie şi poate de melancolie în ochii lui senini ca cerul, putând să ne spună doar atât: "Vă iubesc! Sunteţi nişte oameni adevăraţi!" Clipe de neuitat am petrecut împreună. Acest om, elev de excepţie, este astăzi un Om de excepţie, scăldat în conceptul biblic "Dăruind vei dobândi".
Inginerul Ion Georgescu s-a întrecut pe sine şi a organizat o revedere ca-n basme. Îi mulţumesc din suflet pentru că ne-a putut oferi trei zile de neuitat alături de foştii colegi, sus, la Nucşoara, în satul luptătorilor împotriva comuniştilor, grupul de rezistenţă Arnăuţoiu. În acest context, am prezentat pagini din romanul meu "Bordeiele speranţei". Am vizitat cu toţii şi satul-erou Poenărei, unde se află "Râpa cu Brazi". (Revederea noastră a coincis cu trecerea în nefiinţă a ultimului bastion al acestei rezistenţe, doamna Elena Arnăuţoiu, în vârstă de o sută de ani şi două luni).
Mulţumim organizatorului, noi, foştii colegi: Ion Dobre, Cornelia Scarlat, Marta Neacşu, Anghel Răchiţeanu, Ana Dumitra, Gică Burnei, Nucu Poiană, Valeria Rădulescu, Veronica Ananian, Aurelia Mircea, Teodora Piţigoi, Nicu Gheorghe şi, nu în ultimul rând, subsemnatul. Mulţumim familiei prof. Costică şi Delia Berevoianu care, timp de trei zile, ne-a găzduit cu drag, cu plăcere şi cu o caldă ospitalitate.
Oare câţi vom mai fi la anul, la Sinaia, acolo unde s-a fixat următoarea revedere?!... Doar Cronos ştie! Pentru că, aşa cum bine spune Ernest Hemingway, "Timpul este ceea ce avem cel mai puţin". 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It