Buget minim de 1,5 milioane lei pentru o comună

Guvernul a aprobat miercuri un proiect de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor pe 2015. Conform Legii bugetului şi acestei hotărâri, nicio comună din ţara noastră nu va avea un buget mai mic de 1,5 milioane de lei. Bugetele minime pentru oraşe vor fi de 6 milioane de lei, pentru municipii de 20 milioane, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ de 50 milioane lei. Consiliile judeţene vor avea cel puţin 80 milioane de lei. Autorităţile locale vor primi bani direct de la Ministerul Finanţelor Publice, după o formulă care face referire la numărul locuitorilor (55% influenţă), suprafaţa judeţului (15% influenţă) şi lungimea drumurilor judeţene şi comunale (30%). Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, susţine că peste 2.000 localităţi sărace şi foarte sărace vor avea o creştere majoră a bugetelor.

 

 

 

 

Pin It