Pensiile se dau în avans
Pentru ca pensionarii să aibă bani ca să-şi poată face cumpărăturile de Crăciun, pensiile vor fi distribuite în avans, înainte de sărbători, în perioada 11-24 decembrie. Pentru pensionarii care nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 30 decembrie (în cazul celor avizaţi). Drepturile achitate prin intermediul băncilor (este vorba de băncile care au încheiate convenţii cu CNPP) vor putea fi încasate la aceleaşi date ca în lunile anterioare, până în sărbătorile de iarnă.