Şedinţă cu directorii din învăţământul preuniversitar
Săptămâna trecută, în sediul Universităţii din Piteşti s-a desfăşurat şedinţa de lucru cu directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţ. La şedinţă a participat "generalul" Dumitru Tudosoiu însoţit de echipa de conducere. Temele discutate au fost metodologia privind fundamentarea cifrei de şcolarizare în învăţământul preuniversitar de stat şi calendarul derulării etapelor metodologiei la clasele de învăţământ profesional pentru anul şcolar 2015-2016. S-a mai discutat şi despre reiterarea interdicţiei de a se desfăşura concursuri şcolare şi extraşcolare cu taxă, care nu sunt avizate de către MEN/ISJ Argeş, despre prevenirea cazurilor de violenţă din unităţile de învăţământ şi aspecte referitoare la prevenirea absenteismului şi a abandonului şcolar. Cele mai sensibile subiecte dezbătute au fost cele privind plata drepturilor salariale obţinute în instanţe prin hotărâri judecătoreşti.