Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 25 ianuarie 2025 21:34

Secrete bine păzite: Primarul Diaconu - figurant în "Păcală"!

Ing. Nicolae Diaconu, alintat de prieteni Ninel, şi-a construit gospodăreşte din anul 2000 şi până în prezent o frumoasă carieră politică. A candidat atunci la postul de primar pe lista ApR, partidul lui Meleşcanu şi, deşi nu şi-a atins obiectivul din prima, a reuşit surpriza, obţinând 5 locuri în legislativul municipal de 21, plus postul de viceprimar. Judecând după ce a urmat, colaborarea cu primarul Gheorghe Nicuţ a fost ca o şcoală, punând semnul egalităţii între dumnealor la numărul de partide pe care le-au schimbat - câte trei. Traseele au fost paralele: şeful ierarhic de atunci a părăsit PNŢCD pentru PPC şi a ajuns la PNL, iar "dl. Viciu", cum îl alinta "papa", a trecut de la ApR la PUR, pentru a-şi găsi locul la PSD. În 2004, Diaconu a pierdut din nou meciul electoral cu Nicuţ, dar şi-a luat o strălucită revanşă patru ani mai târziu. Atunci, "papa" a fost păcălit şi abandonat de colegii săi liberali care, recent, şi-au găsit locul firesc alături de prietenul Ninel.

Ceea ce nu se ştia până de curând, era faptul că, acum 40 de ani, la vremea adolescenţei, Nicolae Diaconu, a fost figurant în filmul "Păcală", turnat de regretatul Geo Saizescu la Tigveni. "Mi-aduc aminte că se făcuse un anunţ la primărie. Din curiozitate, s-a prezentat acolo cam jumătate din populaţia comunei: oamenii voiau să-i vadă pe marii actori Sebastian Papaiani, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Ion Besoiu, Dorel Vişan, Mariela Petrescu, Octavian Cotescu, Vasilica Tastaman, Ştefan Bănică, Ioana Stana Ionescu - asta ca să pomenesc numai câteva nume... Am fost selectat printre figuranţi şi am jucat în scena cu ţiganul urcat pe ghizdurile fântânii. Eram printre oamenii care coborau dealul în fugă, dar trebuie să vă mărturisesc că apoi, văzând filmul, n-am putut să mă identific cu certitudine. Asta poate că n-am jucat cu Papaiani în vreo scenă..." - s-a confesat primarul nostru, amintindu-şi amuzat că a primit pentru prestaţia sa 25 lei. 

Soarta a vrut ca dumnealui să nu facă o carieră în cinematografie, unde a fost un simplu figurant în "Păcală", dar episodul se poate spune că i-a influenţat cursul vieţii şi l-a recompensat cu un rol de titular. Dar acesta asumat pe scena politică locală...

 

 

 

Pin It