Liberalii, mulţumiţi de rezultat
Liderul liberalilor din oraş, Nichita Sandu, s-a arătat ieri mulţumit de rezultatele obţinute de candidatul ACL, Klaus Iohannis, la Curtea de Argeş, deşi media de 27,62% a fost uşor sub scorul naţional. Liberalii cred că au şanse mari în turul doi, cu condiţia să se mobilizeze mai bine şi să elimine greşelile făcute în primul tur. "Avem o stare de spirit normală. Procentajul este unul mulţumitor pentru că avem cu 7 procente mai mult decât la europarlamentare, ceea ce pentru noi e un succes", a spus Nichita Sandu. "Să ştiţi că electoratul nostru s-a polarizat în unele zone, la Ivancea şi la Noapteş. Turul doi pleacă de la 0-0, iar noi credem că în finişul la maraton cel de pe locul doi câştigă". Preşedintele liberal crede că partidul său a comis câteva greşeli în timpul alegerilor şi va încerca să le elimine. "Strategia se modifică. Vrem să fim mai vizibili în mediul electoral. Am inventariat 7-8 greşeli esenţiale, cea mai importantă fiind aceea că preşedinţii şi vicepreşedinţii secţiilor electorale sunt în proporţie de 80% funcţionari ai primăriei, care nu au studii juridice. De asemenea, pe listele electorale au apărut mulţi votanţi suplimentari din zonele foarte apropiate Curţii de Argeş", a mai precizat preşedintele Nichita Sandu.