Drumul Muşăteşti-Poienile Vâlsanului nu se mai asfaltează!

Consiliul Judeţean Argeş a aprobat în şedinţa de vineri, 31 octombrie, rezilierea contractului de finanţare a proiectului "Modernizarea DJ 703I: Muşăteşti (DN 73C) - Brăduleţ - Brădetu - Poienile Vâlsanului, în vederea îmbunătăţirii şi dezvoltării infrastructurii de turism, km 22+822 - km 52+600". În felul acesta, finanţarea pentru drumul spre Molivişu, unde ar trebui de anul viitor să funcţioneze o staţiune turistică, a fost anulată. Proiectul face parte din Masterplanul de turism al Argeşului, iar contractul de finanţare a fost semnat în iunie 2009, chiar în comuna Muşăteşti. Valoarea totală a investiţiei era de 46 milioane de lei. Lucrările nu s-au putut desfăşura normal încă de la început din cauza ploilor abundente din vara anului 2010, care au provocat mai multe alunecări de teren, ce au afectat atât structura rutieră, cât şi stabilitatea platformei drumului. De aici au urmat numeroase întârzieri, lucru pentru care conducerea ADR Sud Muntenia a atras atenţia reprezentanţilor CJ Argeş că data maximă până la care putea fi prelungit termenul de finalizare a lucrărilor era 31 decembrie 2015. Din cauză că situaţia din teren nu mai corespundea cu documentaţia depusă, administraţia judeţeană a considerat că nu se poate încadra în acest termen, iar continuarea proiectului ar presupune creşterea semnificativă a cheltuielilor neeligibile suportate de Consiliul Judeţean. Ca urmare, s-a decis rezilierea contractului cu societatea care se ocupa de executarea lucrărilor, Euroconstruct Trading 98. În plus, CJ Argeş va fi obligat să returneze circa 13 milioane de lei. Florin Tecău a explicat că 4 milioane de lei reprezintă valoarea lucrărilor deja efectuate, iar 9 milioane de lei sunt depuşi în conturi. El a mai spus că intenţionează să depună o nouă cerere de finanţare în alocarea bugetară 2014-2020 pentru tot traseul drumului, de la intersecţia cu DN 73C până la intersecţia cu DN 7C -Transfăgărăşan. Până când se va întâmpla acest lucru, nu este exclus ca alunecările de teren să continue, făcând tot mai dificilă circulaţia pe acest traseu.

 

  

Pin It