Avertisment de la primarul din Borcea: "Nu vă asociaţi cu RAJA!"
Războiul apei nu este nici pe departe încheiat. Vă relatam săptămânile trecute despre intenţia administraţiei locale de a delega serviciul de apă-canal societăţii RAJA Constanţa, adică activitatea pe care o desfăşoară acum AQUATERM să fie preluată de un alt operator, unul regional, care ar putea accesa fonduri europene de care Curtea de Argeş are acută nevoie. Numai că intenţia primarului Diaconu de a colabora cu un alt furnizor de servicii pare greu de pus în practică.
Legea nu-i ajută
Ion Bolovan, directorul general al AQUATERM, nu este de acord ca serviciile pe care el cu angajaţii din subordine le furnizează argeşenilor să fie preluate de o societate concurentă. El s-a opus făţiş acestui proiect şi a spus că va face toate demersurile ca să împiedice preluarea apei de firma din Constanţa. Iar legea, în mare parte, este de partea lui. Şi asta pentru că Legea 51/2006 (Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice) specifică foarte clar în articolul 34, alineatul 6 că "Operatorii subordonaţi autorităţilor administraţiei publice locale, având statut de societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu capital al unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv operatorii regionali, care au beneficiat de un contract de delegare a gestiunii prin atribuire directă, nu pot fi privatizaţi, nu pot atribui managementul unor entităţi private şi nu se pot asocia pe toată durata contractului de delegare a gestiunii", Iar primăria a concesionat deja AQUATERM-ului serviciul de apă-canal în luna mai a acestui an. Hotărârea Consiliului Local spune, de asemenea, că această concesiune se face până la privatizarea societăţii comerciale, iar ceea ce-şi doreşte Primăria nu este să privatizeze AQUATERM-ul, ci să delege la RAJA serviciul de apă-canal. Ba mai mult, contractul semnat deja de cele două părţi stipulează că numai o instanţă judecătorească poate hotărî încetarea concesiunii, în cazul în care cele două părţi nu se înţeleg. Şi chiar nu se înţeleg!
Interesul local îi poate salva!
Un singur articol din contractul de concesiune încheiat între Consiliul Local şi AQUATERM vine în sprijinul primarului. În art. 9, alin. 1, punctul b se spune că acel contract poate înceta "în cazul în care interesul naţional sau local o impune". Iar Nicolae Diaconu şi consilierii locali spun că este vital pentru Curtea de Argeş să investească într-o staţie de epurare, în reţele noi de apă şi mai ales în modernizarea magistralelor. Dar legea nu stipulează ce înseamnă interes local. Aşa că se pare că tot la un judecător se va ajunge. Asta dacă directorul Bolovan va mai rămâne în funcţie până atunci.
"Dacă n-are pierderi, nu rentează"
Curtea de Argeş ar urma să ia locul oraşului Borcea, din judeţul Călăraşi, în acest proiect al operatorului RAJA Constanţa. Primarul din Borcea, Aniel Nedelcu, ne sfătuieşte să nu delegăm serviciul spre constănţeni. "Noi ne-am judecat cu ei şi încă nu s-a încheiat procesul cu ADI-ul, aşa că nu vă pot spune prea multe. Dar dacă serviciul dumneavoastră încasează facturile şi nu merge pe pierdere, atunci nu rentează să-l daţi. Va creşte şi preţul apei!", ne-a spus ieri primarul Nedelcu. La Borcea, oamenii au decis că nu mai vor să mai fie în parteneriat cu RAJA, acord semnat în anul 2010, după ce preţul apei a crescut spectaculos. "Am lăsat oamenii să decidă ce vor, iar ei au decis în mare parte să ne despărţim de ei. Mie nu mi s-a părut corect să angajeze la noi în oraş oameni de la ei, de la Constanţa. Asta nu ajută comunitatea".
Bani, de unde?...
Cu toate acestea, municipiul nostru are nevoie ca de aer de investiţii, iar AQUATERM nu poate accesa fonduri europene. Primăria nu poate susţine din fonduri proprii construirea unei staţii de epurare, care ar putea costa în jur de 7 milioane de euro, deşi a aprobat în august 2014 un studiu de fezabilitate pentru un astfel de obiectiv. S-au aprobat şi banii pentru această investiţie: aproape 240 miliarde de lei vechi, iar 800.000 milioane de lei vechi s-au plătit deja pentru studiul de fezabilitate. În caz de asociere, va fi nevoie de alt studiu, iar banii aceştia se vor topi degeaba în buzunarele unei firme. De asemenea, conducta principală a oraşului, de pe Bulevardul Basarabilor, este veche de 60 de ani şi trebuie schimbată. Nemulţumirile oamenilor sunt vizibile, şi de aceea e necesar să se găsească soluţii pentru fonduri europene. Astăzi, consilierii locali ar trebui să ia în discuţie asocierea la un dezvoltator regional. Vom vedea ce argumente se vor aduce în sprijinul asocierii, dar vom vedea şi contraargumentele conducerii AQUATERM şi vi le vom prezenta în ziarul nostru.