Hingherii acţionează din nou!

Alarmă de gradul zero printre câinii fără stăpân din oraş: ieri, hingherii au ieşit din nou pe străzi pentru a-i aduna. Gabriel Nastea, de la Salubritatea Publică Urbană, societatea care se ocupă de această activitate, ne-a declarat destul de supărat pentru că normele de aplicare ale legii privind eutanasierea au fost blocate în urma contestării de către iubitorii de animale, că s-a decis pe plan local să se facă o nouă acţiune de capturare. Deşi a evitat un răspuns direct, este evident că semnalul de alarmă tras de ziarul nostru după protestele unor cetăţeni formulate poate nu chiar elegant în prima zi de şcoală, n-a fost ignorat de autorităţile municipale. Şi asta pentru că nu se poate risca integritatea corporală a elevilor, a copiilor de grădiniţă, a bătrânilor şi nu numai. "Este adevărat că numărul câinilor comunitari pare să fie în creştere, dar lipsa suportului legal ne împiedică desfăşurarea activităţii în normalitatea dorită de către concitadini. Vom face o acţiune de capturare şi vom aduna circa 70 exemplare, pentru că atât are capacitate adăpostul de care dispunem. Câinii care vor ajunge acolo vor fi deparazitaţi, consultaţi, sterilizaţi şi cazaţi până la noi ordine, pentru că n-am vrea să-i eliberăm din nou pe străzi. Cei care vor fi diagnosticaţi bolnavi incurabili, vor fi eutanasiaţi - conform prevederilor legii în vigoare - în 48 de ore", a spus ieri Gabriel Nastea.

 

 

 

Pin It