Debranşată de la curent fără să ştie!

O femeie din comuna Valea Danului, sat Ciureşti, a fost debranşată de la curent în urmă cu aproximativ doi ani, fără să fi încălcat vreo clauză a contractului pe care l-a semnat cu Cez Oltenia. Ana Pavel, în vârstă de 77 ani, a avut parte numai de necazuri în viaţa ei, dar în anul 2012 agoniseala de-o viaţă, pe care a strâns-o cu chiu cu vai, i-a fost cuprinsă de flăcări. Casa bătrânei a ars până în temelii. Femeia a venit la redacţia ziarului nostru pentru a cere ajutor, după ce în acest tot timp a încercat să găsească un răspuns de la societatea furnizoare.

 

Doi ani la lumina lumânării

 

Femeia povesteşte cu lacrimi în ochi despre momentele grele din viaţa ei, dar şi despre incendiul care spune că i-a luat câţiva ani din viaţă. Chiar dacă au trecut aproape doi ani de la incendiu, vizibil şocată povesteşte ce-a trăit în acele momente. "Sunt o femeie amărâtă - ne-a spus Ana Pavel- omul mi-a murit şi am rămas singură cu toate greutăţile. În anul 2012, când mi-a ars casa, eram plecată în oraş pentru mici cumpărături. Pe la prânz am primit un telefon de la nişte copii, care m-au anunţat de nenorocire. Eram lângă magazinul Vidraru şi nu puteam face nimic să ajung mai repede acasă. Tot ei au sunat la 112, căci altceva nu puteau face, pentru că nici atunci şi nici acum nu există vreo sursă de apă în apropierea casei. Când am ajuns în sat, acasă totul era scrum. Eram disperată şi neputincioasă, căci nu ştiam unde îmi voi petrece anii bătrâneţii. Am copii, dar au şi ei probleme, însă anul acesta m-au ajutat împreună cu alţi oameni de bine să ridic două camere. A fost o uşurare pentru sufletul meu chinuit, mai ales că  până să se termine construcţia am locuit într-o cameră improvizată, la lumina lumânării. Abia aşteptam să am din nou curent electric", a mai spus femeia îngândurată.

 

 

2.000 lei pentru o nouă partidă de curent

 

Imediat ce cămăruţele au fost aranjate, bătrâna a mers la sediul CEZ Oltenia din municipiu pentru a cere să fie branşată la curent. În incendiu, firele electrice, cât şi tabloul au fost distruse în totalitate. Angajaţii firmei prestatoare n-au stat prea mult la discuţii şi i-au spus că trebuie să facă un nou contract, deoarece după incendiu ar fi făcut cerere de debranşare."Eu n-am scris nicio cerere cu mâna mea. Am încercat să le explic oamenilor de la birou că eu n-am cerut aşa ceva le-am cerut să văd cererea, dar nu mi-au arătat-o, pentru că nu aveau ce. Mi-au spus cât se poate de scurt că n-o să am curent până ce nu plătesc 2.000 lei. De unde să scot eu banii ăştia, când trăiesc cu o pensie de urmaş de 287 lei?", s-a plâns bătrâna. 

 

 

Aproape o lună de "cercetări"!

 

Pentru că ne-a cerut ajutorul şi am vrut să clarificăm situaţia, am luat imediat legătura cu reprezentanţii firmei furnizoare. Acest lucru s-a întâmplat în 27 august, când am vorbit cu Bogdan Dumitru, specialist în Relaţii Publice CEZ România. De atunci şi până ieri am luat legătura de mai multe ori, însă nu am primit niciun răspuns concret din partea dumnealui. Ieri, acesta ne declara: "Colegii mei se ocupă de această problemă şi sper să vă pot oferi un răspuns oficial cât mai curând. Încă se procesează datele şi nu vreau să spun ceva ce nu cunosc. E posibil ca cei de la ISU să fi făcut cererea de debranşare". Bătrâna nu înţelege cum poate altcineva desface un contract semnat de o persoană fizică, fără ca aceasta să fie înştiinţată şi, mai ales, fără să semneze. Chiar şi aşa, mai speră într-o minune prin care în această iarnă să aibă lumină. În cei doi ani a adormit de mai multe ori cu lumânarea aprinsă, iar frica ei cea mai mare este să nu ardă de vie în casă. Vă vom ţine la "curent" cu răspunsul oficialilor de la CEZ în momentul când aceştia vor termina de analizat actele. 

 

 

Pin It