Ştefan Dumitrache sprijină campania „Ajută şi tu”. Vezi pe cine a provocat!

În cadrul campaniei „Ajută şi tu” lansată de trustul media ARGEŞ EXPRES, împreună cu Asociaţia „О MASĂ APROAPELUI DE LÂNGĂ TINE LA NEVOIE”, argeşenii sunt provocaţi să participe la construirea singurei cantine sociale din oraş. Invitatul special al emisiunii radiofonice de vineri, "Matinal Expres", a fost Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeş, care a răspuns pozitiv provocării lansate în cadrul campaniei „Ajută şi tu”.

Consilierul local a fost întotdeauna un apărător declarat al celor nevoiaşi, tocmai de aceea mereu a sprijinit orice soluţie care le-ar putea îmbunătăţi condiţia socială. Iar răpunsul pozitiv dat unei astfel de campanii, iniţiată tocmai pentru ajutorarea argeşenilor cu probleme financiare şi a copiilor eminenţi, fără posibilităţi materiale, nu este nici o supriză pentru cei care îl cunosc pe Ştefan Dumitrache.

„Nu numai că sunt de acord, dar este o tradiţie veche a zidirii în zona noastră. Suntem din Curtea de Argeş, locul unde s-a construit prima catedrală importantă a neamului nostru, mă refer aici la Biserica Domnnească şi cea mai frumoasă catedrală, Mănăstirea Meşterului Manole. La fiecare din aceste două edificii, nişte zidari adevăraţi au pus piatra din colţul de N-E. Eu îi provoc la rându-mi să participe la construirea cantinei sociale pe Mircea Drăghici, deputatul PSD, un om care iubeşte municipiul Curtea de Argeş foarte mult şi care ar face orice pentru oamenii de aici. De asemenea, îl provoc pe colegul meu, Gabi Moisescu, care ne poate ajuta cu experienţa sa, pe vărul meu, Radu Dumitrache, dar şi pe Constantin Călin”, a declarat Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal din Curtea de Argeş. 

 

 

Pin It