Peste 150 de argeşeni la Ziua Porţilor Deschise - Ziua Pompierilor

Pe data de 12 septembrie, la Detaşamentul de Pompieri din Curtea de Argeş s-a sărbătorit  Ziua Porţilor Deschise, deoarece - după cum se ştie - la 13 septembrie se aniversează Ziua Pompierilor, în amintirea luptei duse cu trupele turceşti în 1848, la cazarma bucureşteană din Dealul Spirii. Potrivit tradiţiei, în fiecare an porţile unităţii sunt larg deschise tuturor argeşenilor care vor să afle ce înseamnă să fii pompier pentru o zi, cum funcţionează echipamentele din dotare, dar şi multe alte lucruri interesante, însoţite de sfaturi utile de prevenire sau de stingere a  incendiilor. În cadrul acestui eveniment, pompierii le-au prezentat celor aproximativ 150 de invitaţi, tehnica de intervenţie din dotare, dar s-au desfăşurat şi exerciţii demonstrative, menite să-i familiarizeze pe cei interesaţi cu modul de lucru al profesioniştilor în situaţii de urgenţă. 

De departe cei mai încântaţi de Ziua Porţilor Deschise au fost copiii, care au găsit răspunsuri la toate întrebările despre maşinile de intervenţie, echipamente şi modul în care se foloseşte un extinctor. 

"Cu aceast・ocazie, invitaţilor li s-au prezentat echipamentele şi tehnicile de intervenţie în situaţii de urgenţă utilizate de pompierii noştri", a declarat maiorul Cristian Pungă, comandantul Detaşamentului de Pompieri din Curtea de Argeş, care a concluzionat: "De-a lungul timpului, pompierii au participat activ ca apărători ai vieţii semenilor, dar şi a bunurilor acestora, remarcându-se prin spirit de sacrificiu şi profesionalism în misiunile executate, iar în această zi ne-am bucurat de ocazia de a prezenta argeşenilor modalităţile prin care realizăm  aceste lucruri".  

 

 

 

 

 

Pin It