Comunicat de presă

Organizaţia Judeţeană PP-DD Arges îşi va strânge rândurile în condiţiile în care Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind migraţia primarilor şi  a aleşilor locali  a fost deja publicată  în Monitorul Oficial şi de aici încolo, timp de 45 de zile, ea le va permite acestora să se înscrie în alte partide. Acum  este momentul să li se dea posibilitatea tuturor aleşilor locali care au câştigat mandatul actual ,fiind trecuţi în 2012 pe primele locuri pe listele de candidati ale PP-DD , să reconfirme apartenenţa  la acelaşi partid pentru perioada rămasă  până la finalul mandatului. În acest sens, Biroul  Permanent Judeţean al PP-DD Argeş  va organiza săptămâna viitoare , la o dată care va fi anuntaţă din timp, o întâlnire cu toti aleşii locali ai PP-DD. În cadrul întâlnirii aceştia îşi vor putea exprima liber opţiunea de a rămâne în continuare în PP-DD ,  se vor analiza situaţiile concrete , specifice fiecărei  localităţi şi se vor căuta soluţii de constituire a majorităţilor în consiliile locale care să le permită aleşilor locali să-şi menţină poziţiile actuale şi la alegerile din 2016. Se vor pune, de asemenea, în discuţie atât avantajele, cât şi dezavantajele pe care le prezintă ordonanţa de urgenţă.

Pin It