„NESIMŢIŢILOR!!!” Scandal fără precedent în legislativul municipal: consilierii locali au fost huiduiţi de cetăţeni!

Şedinţa de ieri va intra, cu siguranţă, în istorie. Şi asta nu pentru că pe alocuri a semănat cu un teatru al absurdului (din cauza abundenţei tâmpeniilor rostite de unii dintre aleşii noştri, cu care cei mai mulţi dintre colegii lor sau dintre oamenii de presă s-au obişnuit), ci datorită faptului că pentru prima dată consilierii au fost huiduiţi la propriu de cetăţenii care au asistat la ruşinoasa reuniune prezidată de către consilierul Ion Şerban. Acesta a căzut în capcana unora dintre colegii din legislativ, care l-au propus şi votat ca preşedinte de şedinţă, ca să le scoată castanele din foc, pentru că probabil ştiau ceea ce se pregătea. Au mizat pe narcisismul care-l bântuie când se trezeşte în postura de stăpân al microfonului, l-au provocat şi l-au pus la zid, scoţându-l din minţi cu şiruri de propuneri fără rost, cărora le-a pierdut şirul. Rezultatul a fost acela că a cam dat-o-n bâlbâială, având certuri deschise ba cu democrat-liberalul Victor Suhan, ba cu liberalul Ioan Ghiţă care - se pare - a redevenit o ţintă pentru cei din tabăra puterii locale. Scandalul adevărat a izbucnit însă la punctul diverse.

 

"Nesimţiţilor, v-am votat şi acum ne întoarceţi spatele?..."

 

Preşedintele Asociaţiei de Proprietari nr. 20, Petre Bălălău, a venit la şedinţă însoţit de un grup numeros de cetăţeni, despre care a spus că ar reprezenta peste 500 concitadini. Atunci când i s-a dat cuvântul, şi-a exprimat nemulţumirea că n-a primit vreun răspuns la plângerea depusă în data de 22 iulie împotriva deciziei adoptate de creştere a tarifelor la apă, canal şi salubritate. Încă o dată dumnealui a contestat corectitudinea avizului dat de ANRSC şi i-a acuzat pe consilierii locali că n-au verificat fundamentarea măririi tarifelor, reamintind că a avertizat că se va depune plângere penală de către cetăţenii nemulţumiţi. Secretarul primăriei, Radu Chirca i-a replicat că nu era obligat să dea un răspuns şi a făcut apel la texte legale, fără a-i convinge pe nemulţumiţi. "Aţi trădat cetăţenii care v-au votat, d-lor aleşi locali! Astăzi am venit aici ca să vedem dacă aveţi curajul să ne priviţi în ochi..." Nicolae Nedelcu (PP-DD) a sărit ca ars: "Să ştiţi că suntem şi consilieri care avem acest curaj, pentru că n-am votat!" Unii dintre protestatari i-au întrebat pe edili dacă beau apa lui Bolovan sau dacă sunt mulţumiţi cu actualele tarife, dar nu s-a ostenit cineva să le răspundă, fapt care a făcut să le crească temperatura nemulţumiţilor. 

Petre Bălălău a cerut reexaminarea fundamentărilor pentru creşterea tarifelor, subliniind faptul că avizul ANRSC ar fi incorect şi chiar i-a cerut secretarului primăriei: "D-le Chirca, terminaţi cu prostiile, căci anul 2013 a fost încheiat de AQUATERM cu profit, nu cu pierderi! S-a cerut creştere de tarife pentru ce?..." "Pentru creşterea salariilor angajaţilor", a răspuns Ion Şerban, care a fost imediat contrazis din sală. Cum nivelul protestelor creştea - decibelic vorbind - acesta a declarat şedinţa închisă, deschizând zăgazul unor proteste zgomotoase, din care n-au lipsit nici înjurăturile. Majoritatea aleşilor puterii s-au eclipsat din sală, Şerban a fost băgat la colţ de câţiva cetăţeni dar, din fericire, nu s-a trecut de nivelul unor discuţii controversate pe tonalităţi ridicate. Oricum, ceea ce s-a întâmplat a fost ruşinos, justificând convingerile celor care susţin că avem cel mai slab legislativ din '90 până în prezent.

 

 

 

Pin It