Tradiţii şi obiceiuri de Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul!

Pe 29 august, credincioşii ortodocşi prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan, iar potrivit credinţelor populare cei care vor să le fie iertate păcatele ţin post negru în această zi.

În memoria sângelui vărsat, tradiţia cere să nu se consume vin roşu, nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi culoare. De asemenea, nu ar trebui să se consume nici varză pentru că această legumă are o conotaţie negativă în această zi. 

Legendele spun că Sfântului i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi tot de atâtea ori a înviat. Interzis este şi să mături sau să foloseşti cuţitul, tot ce se mănâncă se rupe cu mâna. 

În ziua aceasta este bine să nu se mănânce fructe rotunde ca mere, prune, pere, căpăţâni de usturoi, deoarece amintesc de forma capului şi nici pepeni sau nuci, pentru că miezul lor seamănă cu o cruce.

În popor se vorbeşte şi de un post care ţine "de la cruce până la cruce", respectiv un post de două săptămâni, neconsemnat în calendarul creştin, care avea rolul de a-i curăţi pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave. 

 

 

 

Pin It