Uite strada, nu e strada!

Strada Luncilor din Cartierul Noapteş, refăcută cu două zile până în Sf. Maria, a ajuns în aceeaşi stare, spartă şi greu de circulat. E cunoscut faptul că la români minunile se întâmplă foarte rar, dar şi că nu ţin foarte mult timp. Asta s-a întâmplat şi pe această stradă. În ziua care s-a refăcut, localnicii erau încântaţi de modul rapid în care s-a lucrat, însă, nici nu visau cât de repede are să le pară rău de încrederea acordată muncitorilor. "Strada era ruptă mult înainte ca faptul să fie semnalat în ziarul dumneavoastră", ne-a spus un riveran. "Dar se pare că presa locală are destulă putere, căci altfel nu-mi explic cum au venit aşa de repede să repare după ce a apărut articolul în ziar. Însă, ce folos, dacă s-a ajuns în acelaşi stadiu de unde am plecat?", a mai spus bărbatul. Localnicii speră ca autorităţile să trimită în zonă cât mai repede o echipă, dar de această dată să aibă materialele necesare, nu doar nisip şi pietriş, care să fie măturate de apă la prima ploaie. 

 

 

Pin It